Treceți la conținutul principal

Notre Dame și harta astrologică din 15 aprilie, ora 18:50, Paris



15 aprilie 2019, ora Franței 18:50, 19:50 cea a României. Sunt datele celei mai negre zile din istoria modernă a Franței, ziua în care tot mapamondul a privit cum arde Catedrala Notre Drame din Paris.



Catedrala are o vechime de 856 de ani, adăpostind lucrările de artă și religioase cu o valoare inestimabilă pentru creștinătate, printre care și Coroana cu spini purtată de Iisus Hristos pe Cruce. 

Datele zilei și locului sunt stranii. Există multă spiritualitate, lecții și iluminare pe această hartă. Las la o parte faptul că vorbim despre evenimentul care a avut loc la unul dintre cele mai importante lăcașe de cult ale creștinătății, Notre Dame din Paris. 

Las la o parte faptul că vorbim de Săptămâna Patimilor, Săptămâna Mare pentru cei de rit catolic. Fac abstracție de data de 15, un 15 care simbolizează ziua Adormirii Maicii Domnului sau un 15, aceeași dată, la care au început lucrările la catedrală, în urmă cu peste 850 de ani. Cu greu încerc să nu mă gândesc nici la coroana cu spini a lui Iisus, cuiul și o bucată de lemn din crucea răstignirii care erau adăpostite în Catedrală, ci analizez doar ziua, ora și locul.

Iar ceea ce văd pe hartă îmi apare ca un plan foarte bine organizat, în care nu s-a permis nicio greșeală. E ca o plată pentru ceva, iar în spate se află o persoană. Este o persoană care se află într-o altă țară, nu neapărat țară musulmană, pe ei ar fi cel mai ușor să dăm vina. Este dintr-o țară sau un loc bogat. Este un om foarte echilibrat, inteligent, cineva mare. Foarte mare și cu o imagine impecabilă, nu ne-am gândi că ar putea avea de-a face cu acest incendiu. Este posibil ca persoana să se afle în SUA sau Vatican. 

Ceea ce mi se pare interesant este că a dus la îndeplinire un plan venit de sus. Harta zilei indică trei lucruri - faptul că există o lecție de la Dumnezeu în această zi, există și un motiv omenesc și că nimic nu este întâmplător. Deși va dura până  vom afla cauzele care au dus la declanșarea incendiului, aș zice că acest foc a fost comandat de un om important, ca o lecție de la Dumnezeu. 

Așa că drama lor este și drama noastră. Elementele de spiritualitate și iluminare care îmi apar pe harta zilei, orei și locului ne spun că ar trebui să ne detașăm de partea materială și să ne ocupăm mai mult de suflet. Sufletul este nemuritor, trupul este trecător.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Numerele destinului, zodiile si compatibilitatile acestora

NUMERELE DESTINULUI             Numerele transmit energie care se reflecta in tot ce exista in univers. Forta lor se rasfrange si asupra omului , determinandu-i caracterul si destinul sau. Data de nastere a fiecarui om este sub influenta unor numere dominatoare.   Astfel: ·       NUMARUL 1 corespunde zodiei Leu . Oamenii nascuti sub acest numar sunt oameni independenti, dinamici, dornici sa inventeze mereu. Avand multa initiativa   si energie, sunt foarte capabili in actiuni de comert, in constructii si medicina, ca neurologi si chirurgi. Nu le place sa fie criticati, avand o minte agera si cu idei originale. Prin taria lor de caracter, fiind indrazneti, pot acumula bunuri materiale . Compatibilitatea perfecta este cu numerele 2 si 6, 3 si 4. Sunt foarte fericiti alaturi de numerele 5 si 7, si total incompatibili cu numerele 1 si 8. ·       NUMARUL 2 c...

De ce este la moda astrologia?

De ce este la moda astrologia?  Importanta hartii personale astrologice si de ce e bine sa ne cunoastem karma   Exista un fenomen interesant ce se   produce nivel global   care ne aduce din ce in ce mai multe schimbari care ne dau peste cap, iar acestea incep sa vina din ce in ce mai rapid. Abia apucam sa ne bem cafeaua dimineata, conducem rapid, producem bani rapid si ii cheltuim la fel. Oamenii care au inceput sa evolueze, sa se educe si sa ajunga cumva la un statut decent, daca nu ridicat, au inceput sa ajunga in acelasi timp si la o saturatie. Nici banii nu mai sunt cum erau odata si nici valoarea timpului nu mai e aceeasi. Acesta incepe inevitabil sa fie momentul in care se pun intrebari si se cauta ceva nou si in acelasi timp vechi. Cautam niste raspunsuri asemenea unor copii adoptati in propria viata, ajunsi la maturitate, care incercam sa aflam cine ne sunt parintii pentru a ne stabili identitatea, predispozitiile din punct de vedere...

8 legi ale Karmei pe care sa nu le incalci!

Sunt mandra sa afirm ca luna aceasta fac 10 ani   d e cand practic astrologia vedica si  consultatiile personalizate. Au fost cu mult studiu pe harti, o scoala in SUA  si mii de destine schimbate din toate colturile lumii datorita interpretarilor sau previziunilor, ceea ca ma face sa realizez cat de important a fost acest timp pentru cei din jur care au avut incredere si nu i-am dezamagit. In acesti  10 ani si eu am evoluat incredibil, am calatorit, am facut presa si televiziune, am invatat, m-am mutat in Elevtia datorita faptului ca mi-am gasit jumatatea sufletului meu si am o minune de aproape 2 ani de fetita. Multumesc lui Dumnezeu, mi-am atras lucrurile in viata mea cum mi-am dorit si asta vreau sa faceti si voi. Toate acestea acumulate m-au facut acum sa scriu acest articol.  Recunosc ca ideea o datorez subconstientului meu, deoarece cu ea m-am trezit de dimineata in minte, dar sper din suflet sa va ajute sa nu mai faceti greselile pe care 90% din oameni ...

Iti poti schimba destinul cu ajutorul astrogramelor vedice

              De-a lungul vietii lor, oamenii continua sa se gandeasca la destinul lor. Se spune ca ”odata ce un destin a fost hotarat, el nu poate fi schimbat. Multi se intreaba ”Ce este destinul si ce face acesta?”.   Dar lucrul de care oamenii se tem cel mai mult este karma, pentru ca aceasta provoaca destinul. Karma reprezinta ceea ce ti s-a intamplat si se acumuleaza in interiorul tau. Destinul urmeaza karma faptelor tale.  Prin Astrologia vedica puteti accepta destinul si va puteti pregati pentru un nou destin.  Astrologia vedica este stiinta potentialului si a probabilitatilor iar astrograma nasterii este o ”fotografie” a Cerurilor la momentul si in locul nasterii tale. Un astrolog vedic vede cand este posibil sa apara un anumit eveniment si va ofera consiliere, indrumare si o noua perspectiva care va va ajuta sa va transformati viata pentru mai mult succes. Magia Astrologiei vedice...

CE SI CUM ATRAGEM IN VIATA NOASTRA? (campurile energetice)

                Fiecare persoana, fiecare planta, fiecare animal, copac, fiecare lucru fizic emite energie.   Fiecare dintre noi trimitem in afara energie, in toate directiile, din centrul fiintei noastre. Aceasta energie se misca in afara sub forma de unda. ”Energia pleaca din tine, trece prin pereti, peste munti, dincolo de luna, in Eternitate. Ea nu se opreste absolut niciodata.” N. Donald Walsch              Fiecare gand pe care l-ai avut vreodata da culoare acestei energii, da forma acestei energii.                            Daca iti doresti ceva de origine materiala: bani, o locuinta, masina sau orice altceva sau de origine spirituala: liniste, echilibru,fericire, creeaza gandul potrivit care sa iti scoata in cale ceea ce iti doresti, lucreaza prin af...

CHAKRELE – POLII DE ENERGIE si ZODIILE

CHAKRELE – POLII DE ENERGIE si ZODIILE Chakrele sunt polii de energie ce se gasesc in corpul nostru, esentiali armoniei entitatii omenesti si dezvoltarii ei spirituale. Sunt 7 chakre mai importante : 1.      Muladhara, Centru Radacina, situata chiar langa coccis, este chakra predominanta a Capricornului si Varsatorului .   Elementul sau este pamantul, semnul sau este patratul. Este raspunzatoare de reproducere si excretie si il face pe Capricorn sa fie un supravietuitor si un invingator. Cand este in echilibru, Muladhara aduce Varsatorului flexibilitate si controleaza si instinctul matern. 2.      Svadisthana sau chakra agreabila, situata la baza organelor sexuale este centrul de forta al Pestilor si Sagetatorilor. Aceasta chakra este raspunzatoare de caldura sufleteasca a acestor nativi, dar si de inclinatia lor catre aspectele spirituale ale vietii, inclinatia catre erotism si senzualitate. Elementul ei este apa, semnul est...

Evoluam prin schimbari dure, iar inceputul unui nou sens al vietii se produce acum la nivel national si international.

Jupiter retrograd, Marte in Berbec. Ce aduc aceste aspecte pe langa  accidente, explozii, defectiuni ale mecanismelor, lovituri de stat, schimbari mari la scara mondiala? Jupiter(planeta schimbarilor, a evolutiei si a transformarilot de mentalitate) retrograd in perioada 6 februarie- 9 iunie 2017 ( Ceva mergea gresit si stiam si noi asta, dar acum suntem sustinuti sa evoluam prima data din punct de vedere spiritual, moral, empatic. Deci din fiecare lucru TREBUIE sa invatam ceva). Marte a revenit in domiciliu si dupa o lunga absenta, a inceput sa ,,faca curatenie'', schimbari si sa puna la punct lucrurile sub o presiune imensa asupra noastra. Este foarte importanta harta personala pentru a vedea cum reactioneaza fiecare individ in parte. Trebuie totusi sa avem grija, pentru ca este o perioada in care suntem predispusi la catastrofe, evenimente destul de neplacute. Dupa cum am zis inca din august 2016, Jupiter, cea mai mare planeta din sistemul nostru solar, dar si p...

Bolile sufletului - Vindecă-ți harta astrologică – NEIUBIREA – LIPSA IUBIRII

Considerată boala sufletească a vremurilor noastre, lipsa iubirii  nu se vede, dar ea se află la baza multor boli trupești. Suferință tăcută a omului modern, singur, lipsit de afecțiune și mângâieri, neiubirea este ascunsă de către cel care o trăiește. Puțini au curajul să recunoască că sunt sau se simt neiubiți și că au nevoie de afecțiune.  Mai grav este pentru cei aflați în relații și căsătorii nefericite, care prin complacerea în situația respectivă se trezesc cu sufletul pustiit și în pline crize de depresie.  Explicată pe înțelesul tuturor, neiubirea este opusul iubirii cu tot ceea ce înseamnă ea. Este boala sufletului de care suferă în tăcere milioane și milioane de oameni la nivel mondial, în zilele noastre. Semnele care apar ca urmare a neiubirii : 1. Cap - dureri de cap, migrene, griji, depresii, 2. Inimă – palpitații, puls crescut, sufocare, spaime, rezistență scăzută la stres, transpirații, 3. Stomac – greață, senzație de vomă, dureri dese ...

Compatibilitate în cuplu. Cum afli, de la început, dacă relația ta va merge

Compatibilitatea în cuplu a devenit, în ultimii ani, un subiect „fierbinte”. După încasarea unor eșecuri consecutive, mulți dintre noi ajung să conștientizeze importanța ei și să țină cont de ea. Știința ne ajută și de această dată și ne oferă posibilitatea analizării datelor de naștere a celor doi parteneri, compararea caracteristicilor zodiilor și calcularea factorului de compatibilitate în cuplu. Ei bine, află că ceea ce ți s-a întâmplat până acum în relații, nu este nicidecum rodul întâmplării. Așa cum există compatibilitate în cuplu, există o forță în fiecare dintre noi, care acționează dincolo de aspectul fizic, de gradul de educație, vârsta, limbă sau starea materială.  Denumit „magnetismul inimii”, această forță te determină să te simți atras/ ă de un anumit tipar de persoană și de o situație anume. De cele mai multe ori, din păcate, în fața acestor lucruri reacționezi după propriu tipar, mod de gândire, motiv pentru care deznodământul se tot repetă. ...

Bolile sufletului - Vindecă-ți harta astrologică – MINCIUNA- FRICA CONFRUNTĂRII CU ADEVĂRUL

Minciuna și frica confruntării cu adevărul sunt boli ale sufletului cu efecte devastatoare pe termen lung. Azi o minciună, mâine alta și uite așa ajungi să te incurci singur, sa iti creezi blocaje atat mentale cat si in legatura cu cei carora le ascunzi ceva. Câte cazuri de acest fel nu cunoști în rândul apropiaților tăi? Mai grav este că, de multe ori, cel care obișnuiește să mintă ajunge să trăiască  într-un univers paralel, cel construit de propria imaginatie, departe de adevăr și lumea reală. Asta creaza un mare blocaj de la evolutia personala, de la echilibrul mult dorit si de la a obtine de la viata ce are mai frumos de oferit. Pentru ca minciuna este o alegere, una gresita venita din frici, neasumare.  Regăsită pe lista celor 10 păcate religioase, din Biblie, minciuna este în primul rând o slăbiciune sufletească, o fugă de realitate într-un refugiu considerat confortabil.  O definiţie generală asupra minciunii pune accentul pe denaturarea intenţion...