Treceți la conținutul principal

Te ajut să-ți găsești jumătatea. De la inima mea, la inima voastră

Te ajut să-ți găsești jumătatea. De la inima mea, la inima voastră 


Harta astrologică vedică este o reprezentare grafică, micșorată, în plan orizontal a suprafeței cerului în momentul nașterii. Calculată în funcție de data, ora și locul nașterii tale, harta dezvăluie personalitatea ta, punctele tari și cele slabe și indică modul în care tu vei acționa. 
Ea poartă numele de ,,harta'' deoarece este un instrument foarte exact de ghidare în viață. 

Atunci când suntem împreună cu cineva hărțile noastre se unesc inevitabil, se contopesc. Fiecare ia de la celălalt câte ceva și aduce la rândul său noutăți în viața partenerului. Important este ca această compatibilitate să fie echilibrată și în concordanță cu lecția pe care o avem de învățat, altfel, vom avea de trecut prin încercări grele.
Dar harta astrologică este mai mult de atât. În harta fiecărui om apar detalii despre cum ar trebui să își întâlnească sufletul pereche și lecțiile pe care le are de învățat alături de ea/ el. Harta vorbește despre cum și ce anume ar trebui să facă acea persoană pentru a avea o viață frumoasă și împlinită. Iar aici intervin eu, în calitate de specialist în astrologia vedică, să te ajut să îți găsești calea și sufletul pereche.

Totul despre noul meu proiect “Te ajut să-ți găsești jumătatea. De la inima mea, la inima voastră” 

Noul meu proiect a luat naștere din dorința mea de a ajuta oamenii singuri. Pe cei singuri, aflați în căutarea sufletului lor pereche și pe cei prinși în relații toxice. Te voi ajuta să descifrezi punctele tale sensibile, să îndrepți acele slăbiciuni care te țin departe de echilibrul emoțional și voi încerca să îți găsesc jumătatea.

 Iată ce trebuie să faci:

1. Trimite-mi un e-mail la roxihoroscopvedic@gmail.com cu mesajul: Vreau să îmi găsesc jumătatea!

2. Vei primi pe e-mail un răspuns de confirmare, care va conține datele contului în care vei putea să efectuezi donația de 200 de Ron pentru acest program.

3. Vei primi trei întrebări legate de data nașterii tale/locul și ora dacă o știi și încă trei seturi de întrebări generale.


4. Automat vei intra în baza mea de date, iar eu voi realiza harta ta astrologică personalizată și voi întocmi un raport pe care ți-l voi expedia prin e-mail. Acest raport va conține detalii despre cum arată sufletul tău pereche, ce lecții aveți de învățat împreună și sfaturi despre cum să îl recunoști cu ușurință.

5. Raportul tău va fi introdus într-un program complex, iar în baza lui voi căuta persoană potrivită ție. Ulterior, după ce o voi găsi și amândoi veți fi informați și veți accepta, vă voi pune în contact. Menționez că voi facilita legătura voastră doar în cazul în care gradul vostru de compatibilitate este sigur și ridicat. Toate datele obținute în acest sens sunt confidențiale.

6. Programul se va derula în perioada 16 iulie - 1 octombrie 2019. Până atunci, voi colecta informațiile primate de la voi, le voi analiza și voi trimite fiecăruia în parte raportul și harta astrologică prin e-mail. În cazul în care îți voi găsi o persoană a cărei hartă va coincide cu dorințele hărții tale, vei fi informat, iar în cel mai scurt timp posibil (după ce voi obține acordul amândurora - maximum 24- 48 de ore) vă voi pune în contact.

Si nu uitați, voi fi alaturi de voi in acest proces de cunoaștere! Vă doresc o inimă plină de bucurie și asta sper să realizăîmpreună!

Comentarii

  1. Bună dimineața frumoasa dmna sunt singur din piatra neamț caut o persoana sincera iubitoare onesta leu 16 08 983

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

8 legi ale Karmei pe care sa nu le incalci!

Sunt mandra sa afirm ca luna aceasta fac 10 ani   d e cand practic astrologia vedica si  consultatiile personalizate. Au fost cu mult studiu pe harti, o scoala in SUA  si mii de destine schimbate din toate colturile lumii datorita interpretarilor sau previziunilor, ceea ca ma face sa realizez cat de important a fost acest timp pentru cei din jur care au avut incredere si nu i-am dezamagit. In acesti  10 ani si eu am evoluat incredibil, am calatorit, am facut presa si televiziune, am invatat, m-am mutat in Elevtia datorita faptului ca mi-am gasit jumatatea sufletului meu si am o minune de aproape 2 ani de fetita. Multumesc lui Dumnezeu, mi-am atras lucrurile in viata mea cum mi-am dorit si asta vreau sa faceti si voi. Toate acestea acumulate m-au facut acum sa scriu acest articol.  Recunosc ca ideea o datorez subconstientului meu, deoarece cu ea m-am trezit de dimineata in minte, dar sper din suflet sa va ajute sa nu mai faceti greselile pe care 90% din oameni ...
Care este cea mai inteligenta zodie? BERBECII au o inteligențǎ activǎ, inventiva si s-a putea spune ca fara urme de eroare. Sunt foarte convingatori, mai sensibili decat vor sa para si foarte directi. De fapt s-ar putea spune, fǎrǎ urmǎ de eroare, cǎ Berbecii preferǎ sǎ acționeze decât sǎ gândeascǎ. Sunt ajutați însǎ de o intuiție ascuțitǎ și capacitatea de a se orienta rapid în orice situație. TAURII au anumite tipare, orientate spre inteligențǎ practicǎ, analizǎ, observare și asimilare a informațiilor. Nu tolereaza bine schibarile si au un simt estetic foarte bun. Nu pot vorbi sau gândi pe marginea unui subiect, pe care nu-l pot proba și palpa. GEMENII au o inteligenta vie, curioasa, care ia putin din toate. Darul lor cel mai de preț nu este atât bagajul imens de cunoștințe, cât felul în care știu sǎ-l aplice, imediat și eficient. Sunt creativi și se simt deseori atrași de artǎ și culturǎ. Sunt foarte buni scriitori și oratori. Pentru RACI, adevǎrul propriu vine din interiorul fiin...
Pana acum..astrogramele mele s-au dovedit a avea eficienta in proportie de 80-90%. Va invit sa cititi cel mai nou articol despre Elena Udrea.. :) http://www.cancan.ro/showbiz/showbiz-intern/soarta-elenei-udrea-este-incerta-are-insa-mari-sanse-ca-pana-in-iunie-sa-scape-de-toate-acuzatiile.html

6 TRASATURI CAUTATE DE BARBATI LA FEMEIA IDEALA

            Se tot vorbeste de multa vreme de gasirea femeii potrivite unui barbat, femeia perfecta, care sa ii fie alaturi la bine si la greu. Pentru unii barbati acest aspect este un tel in viata: gasirea femeii cu care sa imparta viata, mama copiilor lor, care ii ajuta sa dea sens vietii, sa ii sustina cand sunt jos si sa ii faca oameni mai buni.              Dar cum arata aceasta femeie? Ce vor barbatii de la aceasta femeie? 1.       Caracterul : A fi frumoasa nu are nimic de a face cu modul in care arata, ci reprezinta mai mult de atat, mai exact, cine este. Daca este autentica si realista, are simtul umorului si nu ia viata in tragic. 2.       Respectul: Modul in care se prezinta, unde si cu cine se duce, cum se comporta spun multe despre o femeie. O femeie nu poate respecta un barbat daca nu se...
Barbatii si femeile sunt diferiti: gandesc diferit, iubesc diferit si simt diferit. Diferenta dintre femei si barbati este ca femeile se pot adapta mult mai usor altor stari si altor situatii de dragul persoanei iubite, in timp ce barbatii nu prea sunt dispusi la astfel de compromisuri. Conform studiilor efectuate de psihologi, se pare ca un barbat iubeste diferit de o femeie, chiar daca este in aceeasi masura sau poate mai mult. La barbati este exact invers: cu cat iubesc mai mult, cu atat arata mai putin. Asa sa fie oare? Hmm..sa speram doar ca printre acei psihologi se numarau si femei..altfel..e cam greu de crezut una ca asta. Voi ce credeti?

Zodii favorizate la examene. Previziuni astrale pentru vara lui 2019

Se apropie perioada examenelor, a admiterilor la facultate și temerile nu-ți dau pace? Iată care sunt zodiile favorizate la examene și cum se vor așeza astrele, vara aceasta, pentru zodia ta. Încă de la început îți spun că cei aflați la început de drum, care vor susține admiterea la facultate sau liceu, sunt mai bine aspectați pe hartă față de cei care vor avea examene de final de ciclu. Berbec Pentru Berbeci urmează o perioadă foarte bună. Datorită eforturilor și muncii intense pe care au depus-o în ultimul an, ei vor avea cele mai bune rezultate. Succes vor avea și cei care urmează să intre într-o competiție pentru un post, unde există concurență mare, dar și cei care vor susține examene de admitere la facultate.  Din data de 1 până pe 12 a fiecărei luni, Berbecii sunt favorizați la examene. Jupiter are un tranzit în semnul acesta zodiacal, ceea ce va influența casa destinului. În concluzie, vine perioada în care planurile legate de studii și educație se ...

CE SI CUM ATRAGEM IN VIATA NOASTRA? (campurile energetice)

                Fiecare persoana, fiecare planta, fiecare animal, copac, fiecare lucru fizic emite energie.   Fiecare dintre noi trimitem in afara energie, in toate directiile, din centrul fiintei noastre. Aceasta energie se misca in afara sub forma de unda. ”Energia pleaca din tine, trece prin pereti, peste munti, dincolo de luna, in Eternitate. Ea nu se opreste absolut niciodata.” N. Donald Walsch              Fiecare gand pe care l-ai avut vreodata da culoare acestei energii, da forma acestei energii.                            Daca iti doresti ceva de origine materiala: bani, o locuinta, masina sau orice altceva sau de origine spirituala: liniste, echilibru,fericire, creeaza gandul potrivit care sa iti scoata in cale ceea ce iti doresti, lucreaza prin af...

Weekendul acesta, tu îți faci norocul! Prințesa Stelelor va pune praf de noroc peste dorințele tale!

Începând din weekendul acesta, 6 – 8 aprilie și până pe 28-30 aprilie, vor avea loc câteva evenimente astrale importante.  Totul începe de mâine, sâmbătă, 6 aprilie,  ora 13:00, când  Luna începe să crească în Taur și va declanșa un eveniment astral pe cât de frumos, pe atât de interesant. În primă fază, în aceste două zile și jumătate, Soarele și Luna se vor așeza simultan în semnele lor de exaltare: respectiv Soarele în Berbec, iar Luna, în Taur. Saturn va avea un efect important asupra lor, ceea ce înseamnă că trebuie să muncim pentru dorințele noastre.  Însă, tot atunci se va produce și fenomenul de Lună Nouă , care, de această dată, are un aspect puternic de noroc oferit de prezența „Prințesei Stelelor. Este interesantă această Lună Nouă, care va primi un aspect de noroc din partea stelei fixe Alpheratz, din constelația Andromeda. Această stea este considerată „prințesă printre stele” și pe lângă noroc ea aduce onoare, demnitate, cunoștințe...

Fecioara Horoscop Vedic 2014

Modalitati de a identifica un(o) partener(a) perfecta

            Relatiile de cuplu pot fi confuze, dar si amuzante si trainice. De cele mai multe ori, cea mai dificila parte este aceea de a incepe una. Este nevoie de rabdare pentru a gasi o persoana potrivita, pentru a o cunoaste si pentru a intra in viata ei. Partea buna este ca daca reusiti acest lucru va veti bucura de o relatie fericita si sanatoasa. Va recomand aici cativa pasi pe care sa ii urmati: ·          Pentru inceput, ganditi-va la cateva calitati pe care le considerati atractive, la ceea ce va doriti de la un partener si ceea ce va atrage la altcineva. Incercati sa nu umpleti un gol atunci cand va implicati intr-o relatie doar pentru a nu fi singur, pentru ca acea relatie nu va fi de durata. Vreau sa fiu cu cineva care este orientat spre cariera sau spre familie? Vreau sa fiu cu cineva care este spontan sau previzibil? ·      ...