Treceți la conținutul principal

Cum folosim lumânările parfumate pentru a ne îndeplini dorințele! Află aici:

  Folosești lumânări decorative, parfumate, pentru a crea o atmosferă plăcută în casa ta? Și eu, iar astăzi o să îți spun cum le utilizez terapeutic, ca să-mi schimb starea și să atrag succesul, dragostea și armonia în viața mea.
Tu știi însă că lumânările parfumate se folosesc în funcție de ziua săptămânii și rezultatul pe
care vrei să îl obții? Practic, prin simpla lor aprindere, ele pot deveni atat obiecte terapeutice, cat si o modalitate folosita de scole pentru a atrage ce iți doresti.
De regulă, când aleg lumânări parfumate decorative eu țin cont de culoarea, parfumul, forma sau compoziția lor, dar mai ales de ziua
săptămânii. Întotdeauna cumpăr pentru casă două-trei lumânări deodată. Stocul este mereu împrospătat și le aprind în funcție de ceea ce doresc să obțin de la ele!

Lumânări decorative, parfumate, alese în funcție de ziua
săptămânii
 Luni

- Lumânările albe sunt pentru ziua de luni pentru că aduc
un mental mai puternic, claritate în gânduri și în emoții.
Atunci când sunt stresată sau vreau efectiv să încep
săptămâna într-un mod plăcut, încărcă positiv, aleg
albul.
- Lumânări decorative roz sunt pentru a-ți atrage energiile
legate de copii, în cazul în care îți dorești.

 Marți

- Lumânările parfumate roșii corespund planetei Marte și
zilei de marți. Ele îți dau curaj, ambiție, puterea de a
lupta pentru ce e corect și a aduce dreptatea de partea ta.
Nu aprinde o lumânare decorativă roșie dacă știi că pe
harta ta astrologică ai Marte retrograd. Efectele vor fi
contrare celor dorite! Pentru cei care au această
retrogradare, cel mai indicat ar fi să evite folosirea
culorii roșii.

 Miercuri

- Miercuri este despre gri și maro. Putem merge chiar spre
portocaliu, mov închis și roz. Aceste culori pot fi
folosite cu succes în această zi pentru a atrage succes, o
înțelegere mai bună cu ceilalți și vești bune care pot veni
prin intermediul e-mail-ului sau telefonului. O abilitate
de a comunica eficient și o susținere din partea lui
Mercur poate avea un impact extraordinar asupra vieții
tale, atât pe plan personal cât și profesional.

 Joi

- Ziua de joi ne vorbește despre înțelepciunea de a
înțelege situațiile din viața ta. Despre a găsi răspunsuri
la întrebările care te frământă și, de ce nu, pentru a-ți
atrage șansa de a găsi o rezolvare bună problemelor tale.
Aprinde lumânări galbene. Poartă ceva galben și oferă
colegilor la serviciu fructe galbene, câteva zile de joi la
rând și vei vedea cum lucrurile încep să se îndrepte în
direcția dorită. Lumânările albastre se pot folosi în
această zi doar pentru zodiile/ascendenții în semne de
apă.
 Vineri

- Vinerea este despre ceea ce ne aduce nouă bucurie,
despre luxul și iubirea pe care ni le dorim. Fă curățenie
în casă și în suflet, cumpără-ți ceva frumos și aprinde
lumânări parfumate decorative în scop „terapeutic”.

Acestea trebuie să fie de culoare roșie, mov, roz, auriu și
chiar verde. Astfel, vei atrage iubirea, prosperitatea și
abundența în viața ta.

 Sâmbătă

- Sâmbăta ne vorbește despre deciziile serioase și este
considerată la baza ei o zi de pomenire. Nu sunt indicate
nunțile din punct de vedere astrologic pentru că spune
că se activează Planeta Saturn, în harta căsniciei, iar
dacă aceasta este ,,în cădere,, sau într-o casa/conjuncție
nefavorabilă, în harta ta, poate aduce o căsnicie grea și
chiar un divorț rapid. Culorile acestei zile sunt albastrul
închis și negrul, însă, foarte important, lumânările
decorative parfumate ar fi bine să nu fie aprinse în
această zi. Ele vor fi folosite doar dacă dorești să faci o
pomenire, să dai de pomană sau în scopuri bisericești.

 Duminică

- Ziua de dumincă este ziua soarelui și reprezentantul
ego-ului nostru și a imaginii în societate. Această zi
trebuie cinstită pentru a ne îndeplini ambițiile și a ne
ajuta să strălucim în tot ceea ce întreprindem. Folosește
culori deschise, galben spre auriu, atât pentru haine, cât
și pentru lumânări. Un truc vedic ne învață să punem de
sâmbătă seară un bol incolor cu apa în fața geamului.
Când soarele răsare, el va putea să-și trimită razele sale,
prin intermediul acelei ape, direct în casa ta. Se
consideră că lumina trecută prin apa are puteri magice și
că aduce prosperitate.

Lumânări decorative, parfumate, alese în funcție de arome

În ceea ce privește parfumul lumânărilor decorative, lucrurile sunt la
fel de serioase. Deși pare greu de crezut, să știi că și acestea se
selectează în funcție de rezultatul dorit.
Astfel, pentru a atrage energia iubirii și romantismul, mizeaz pe
puterea lumânărilor decorative cu aromele de:
 iris,
 lotus,
 trandafiri,
 iasomie,
 vanilie,
 scorțisoară.
Când vreau să atrag succesul și prosperitatea de partea mea, aprind
lumânări galbene sau portocalii cu parfum de:
 lemn de santal,
 vanilie,
 scorțișoară,
 cu note marine.
Stările de încordare dispar când simți miresme orientale de:
 lavandă,
 salvie,
 rozmarin,
 tămâie aromată din Indii.
Lumânările cu acest miros alungă încordarea, oferă o senzație de
protecție și, în plus, activează feromonii.
De Crăciun merg pe:
 măr,
 sorțișoară,
 citrice,
 mentă,

 lemn de cedru,
 pin.
În februarie - martie, când iarna nu dă semne că ar ceda, aprind
lumânări cu arome marine. Acesta este un șiretlic care îmi ridică
moralul și mă umple de speranță. Imediat, gândul îmi zboară la
vacanță și iarna devine ușor de suportat.

Atenționări
Dacă ai o sensibilitate la lumânările sintetice, te sfătuiesc să le alegi pe
cele realizate din ceară naturală cu fitil din bumbac. Deși acestea nu
sunt parfumate, culoarea lor te va relaxa și ajuta să-ți induci o stare de
bine.
Lumânările de soia sunt benefice și ele persoanelor sensibile.
Comparativ cu lumânările decorative din ceară naturală, acestea nu
degajă fum, nu creează probleme sănătății și sunt parfumate ușor.
Cu drag, Roxana Lușneac Cioriceanu

Comentarii

  1. Multumesc ,Roxana pt aceste minunate sfaturi😊😍👄La Multi Ani de 1 Martie 🌷O Primavara frumoasa si Binecuvantata!!!Pupici dulci si pt Mica Printesa 👄❤😍Sa va traiasca !!! 🌷🌷🌷🌷

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Eclipsa de astazi, 21 aug, ne va afecta si in urmatoarea saptamana. Afla aici detalii:

Luna August a fost si este  destul de incercata astral,  iar in astrologia Vedica se considera ca orice eclipsa este un eveniment de evolutie spirituala, dar in decursul caruia  se recomanda statul in casa. Iesirea sub cerul liber inseamna incarcare directa cu energiile negative din acel moment, ceea ce ar putea prevesti o perioada grea in viata acelei persoane. In pericol deschis pot fi femeile gravide, ele pot fi cele mai sensibilie in acest interval de timp al eclipsei si nu se recomanda expunerea, chiar daca de la noi aceasta eclipsa nu este vizibila! Evolutia spirituala  se face fie de la sine, atunci cand ne ancoram in realitate, sau cu forta, atunci cand incercam sa evitam de obicei problemele si sa ne traim in propriul film al mintii. Oricare ar fi alegerea noastra, aceasta eclipsa ne cam da peste cap planurile sau somnul, linistea sau sentimentele.Ne poate afecta financiar sau chiar din punct de vedere al sanatatii, scotand la iveala afectiunile mai vechi...

6 TRASATURI CAUTATE DE BARBATI LA FEMEIA IDEALA

            Se tot vorbeste de multa vreme de gasirea femeii potrivite unui barbat, femeia perfecta, care sa ii fie alaturi la bine si la greu. Pentru unii barbati acest aspect este un tel in viata: gasirea femeii cu care sa imparta viata, mama copiilor lor, care ii ajuta sa dea sens vietii, sa ii sustina cand sunt jos si sa ii faca oameni mai buni.              Dar cum arata aceasta femeie? Ce vor barbatii de la aceasta femeie? 1.       Caracterul : A fi frumoasa nu are nimic de a face cu modul in care arata, ci reprezinta mai mult de atat, mai exact, cine este. Daca este autentica si realista, are simtul umorului si nu ia viata in tragic. 2.       Respectul: Modul in care se prezinta, unde si cu cine se duce, cum se comporta spun multe despre o femeie. O femeie nu poate respecta un barbat daca nu se...

Lecții de învățat pentru fiecăre cifră a destinului!

In fiecare viață prin care alege sa vina sufletul tău, are de trecut printr-o lecție până când o va învăța pe cea supremă. Poate ca acum este la prima lui viață, ultima, sau una dintre multele vieți pe care le are de trait de acum înainte, dar cu siguranță este una dintre viețile în care va învăța o lecție importantă.  Calculează-ți numărul apoi citește interpretarea aferentă! Calculează numerele și pentru prietenii, familia, persoana iubita sau cunoscuții tăi. Exersează și descopera în ce măsura se manifestă aceste numere în viața ta si a celor din jurul tău Numărul destinului este derivat din suma numerelor de la data nașterii redusă ulterior la o singura cifră, de exemplu: 16.12.1990 - 1+6+1+2+1+9+9+0 = 29- 2+9 =11 -1+1= 2 cifra destinului va fi 2. Cifra destinului 1 Trebuie să înveți să stai pe picioarele tale. Provocarea ta este să crezi în abilitățile tale, împuternicindu-ți să obții cele mai bune rezultate. Una dintre cele mai importante lecții ...

Viata e ca atunci cand conduci o masina..Nimeni nu-si aminteste stationarile,penele la roti, ramasul fara benzina, traficul infernal cu placere. Deci tu de ce ti-ai pune ce ai mai de pret, pe tine si propria viata, intr-un blocaj continuu?

    Cu ce ne ajuta  echilibrul in viata noastra?Nu tine lucruri de care nu mai ai nevoie. Daca vrei ca oamenii sa te priveasca ca pe o persoana fresh, deschisa la minte, de incredere si ca pe un bun prieten/a, nu amana sa-ti faci loc in casa ta si in viata ta pentru lucruri noi si pentru oameni de calitate.   Multe persoane ne indruma sa facem asta, dar nu multi pot explica la ce ne ajuta sau cum sa ajungem sa ne organizam mintea eficient. In primul rand, imagineaza-ti ca esti la volanul unei masini si tu il tii strans fara sa-l misti. Accelerezi. Daca te incapatanezi sa nu-l intorci, mai mult ca sigur la prima curba vei iesi de pe carosabil. Fix asa este si in viata, nu crezi? Daca nu inveti sa adaptezi rotirea volanului in functie de drum, cu siguranta faci accident. Cautam raspunsuri, ne axam pe scopuri a caror indeplinire nu stim exact daca ne vor aduce satisfactiia dorita, dar uitam sa ne bucuram de drum si sa privim pe fereastra. Psih...

Horoscop 15-31 ianuarie 2017

Berbec   Acesti nativi nu stiu inca ce sa creada despre 2017, mai ales ca inceputul pare sa fi fost   destul de turbubulent. Lucrurile bune vin mai din vara, din iunie pentru ei. Dar horoscopul saptamanal le promite schimbari in bine, incet incet, acest nativi vad ca lucrurile evolueaza. Nu trebuie sa-si faca acum prea multe griji, pentru ca vor vedea cum toate se vor aseza de la sine in perioada urmatoare. Taur Tineti in minte faptul ca cu cat puneti mai multa energie si va incarcati cu atitudine de castigator, cu atat proiectele voastre pot prinde contur. Provocarile, incercarile si lucrurile care va ingreuneaza acum drumul nu trebuie decat sa va ambitioneze. Aveti grija la sanatate si stati departe de gandurile negative. Gemeni Anumite eforturi pot sa fie acum recunoscute ,   mai ales daca va bazati pe propriile cunostinte si experiente acumulate pana acum si stiti sa profitati de ce vi se ofera. Atmosfera din jur par...
Top 5 zodii care vor evolua pe sectorul fiananciar in 2020 Leii vor fi ajutati de V enus in 2020 sa se simta confortabil in viata si casa lor. De mult nu au mai avut asa un sentiment de liniste si echilibru. Prima impresia conteaza foarte mult pt voi,  asa csa veti investi destul de mult si in aspectul vostru. Important este ca aveti  de unde, pentru ca banul la ban trage, si  lucrurile frumoase la alte lucruri frumoase. Capricornii  Marele benefic Jupiter, planeta expansiunii si a evolutiei pe toate planurile, face conjunctii norocoase in harta voastra in acest an, mai ales in primele luni ale lui 2020, ceea ce poate aduce un eveniment important.  Daca pana acum v-ati simtit norocos in anumite situatii, acum Marte si Luna va vor face mult mai echilibrati, mai hotarati sa luati decizii ce va vor afecta cel putin urmatorii 7 ani si jumatate.  Fecioarele Obisnuite sa munceasca din greu pentru fiecare castig, in 2020 aspectele le sustin in noi proiec...

Mintea noastra are un numar limitat de prioritati. Alege-le cu grija!

            Toata lumea vrea sa fie placuta si acceptata, cu exceptia cuiva caruia pur si simplu nu ii pasa. Ideea este ca fiecare dintre noi luptam pe parcursul vietii, tratand cu indiferenta situatii importante. Si de ce facem asta? Din comoditate? Oare de ce?  Mintea noastra functioneaza foarte complex, dar tindem de multe ori sa ne punem prioritatile in functie de sentimente, ceea ce nu este indicat. De ce? Pentru ca ceea ce simtim astazi se poate schimba peste un anumit timp, iar asta ne face sa irosim timpul pe situatii care nu sunt importante pentru viata noastra.  Atunci cand spunem ”nu imi pasa” la tot ce ni se intampla si avem sentimentul ca am fi indreptatiti sa ne simtim confortabil si fericiti in orice moment, atunci viata ne darama. Desigur, capacitatea noastra de a trata cu indiferenta doar situatiile daunatoare ne-ar usura foarte mult viata. Esecul ar fi mai putin terifiant iar respingerea...

POVESTEA CELOR 12 ZODII

POVESTEA CELOR 12 ZODII Intr-o buna dimineata, Dumnezeu si-a privit cei 12 copii intrebandu-se ce le mai lipseste. Deodata dorinta de a-i inzestra cu vointa omeneasca I-a luminat fata. Unul cate unul, fii au pasit pentru a-si primi darul divin: „Tie Berbecule, iti harazesc prima mea samanta pe care o poti sadi cu onoare. Pentru fiecare samanta care va rodi, inca un milion va rodi in mana ta. Tu nu vei avea timp sa vezi crescand nici una dintre acestea pentru ca tot ce insamantezi va rodi cu prisosinta. Tu vei fi primul care va sadi in mintea umana Ideea Mea. Dar nu este datoria ta sa hranesti Ideea. Viata ta este actiune si sigurul tau scop este sa-l faci constient pe om de Creatia Mea. Celui care isi indeplineste menirea ii daruiesc virtutea respectului de sine! Tacut, Berbecul a pasit spre locul sau. „Pe tine, Taurule, te inzestrez cu puterea de a preface samanta in substanta. Munca ta este mareata si are nevoie de rabdare. Tu trebuie sa implinesti tot ce a fost inceput, altfel sem...

Cum recunoastem daca avem chimia potrivita cu o persoana?

            La un moment dat, dupa multe relatii esuate, oamenii ajung sa se intrebe acelasi lucru: ”Care este cel mai mare secret pentru gasirea persoanei potrivite?” Raspunsul este simplu: Nu mai cauta! Serios. Nu il mai cauta pe celalalt. Nu te agita sa gasesti persoana potrivita, incepe sa lucrezi pentru a deveni persoana potrivita. Pe masura ce ne straduim sa ne imbunatatim in mod continuu, sa constientizam greselile pe care le avem   in mod natural in gandirea noastra, daca ne uitam la valorile noastre, putem evita gasirea unei persoane ”nepotrivite” noua. Din nefericire, cele mai multe dintre acestea apar la nivel subconstient, asa ca va lua si timp si efort pentru a le evita, si chiar daca doriti asta. Constientizarea faptului ca toate vin la timpul lor si toate au un anumit moment si un anumit tel pentru a ne aparea in viata ne va fi de mare folos.  Persoana potrivita pur si simplu s...