Treceți la conținutul principal




Luna Neagra din 30 Octombrie aduce intuneric pe cer in noaptea in care in multe tari din intreaga  lume se pomenesc mortii.Trairi  intense, de la agonie la extaz, coincidenta sau un semn ca ceva se  va schimba nivel global?

  Daca lasam la o parte apropierea la acelasi numar de grade  din aceasta data dintre Venus si Saturn in Scorpion, care ne ,,reseteaza’’ gandirea emotionala, avem o Luna Noua, sau Neagra, in noaptea in care in foarte multe tari se sarbatoareste ,,All Hallows’ Eve’’, adica pomenirea celor morti, fie muritori de rand sau sfinti. Tranditia de Halloween are inspiratii pagane, dar la fel de bine se considera si faptul ca a pornit de la sarbatoarea Crestinismului de Vest sau Catolic. Hindusii, recunoscuti in toata lumea pentru spiritualitea lor evoluata de mii de ani, sarbatoresc Diwali tot pe 30 octombrie, aceasta fiind una din cele mai bogate, luminate si vibrante sarbatori din cultura lor. Pe 31 octombrie si in Mexic incepe o  sarbatoare asemanatoare, Dia de Muertos, cu traditii speciale  timp de 3 zile destinate sufletelor plecate pe cealalta lume. Sa nu uitam ca, din pacate si intreaga Romanie pomeneste sufletele nevinovate plecate acum fix un an. 

 Urmatoarea perioada si mai ales luna noiembrie, aduce in sine schimbari care pe unii ii ridica, pe altii ii coboara,dar in general, acest timp face parte din ciclul nostru de evolutie. Altfel nu se poate. In functie de harta noastra personala, simtim diferit efectele.

Avand in vedere ca alegerile se apropie, putem avea surprize nebanuite, cel care cantareste mai bine are de castigat fata de cel care se grabeste in afirmatii! Tot in acest interval de timp,  as sfatui evitarea mijloacelor de transport aeriene, a situatiilor conflictuale si a  surselor de foc. Se recomanda cumpatarea iesirilor nervoase, a starilor de anxietate si a dorintei de putere.
 
In astrologia Vedica, soarele si luna se vor afla in semnul Balantei. Personalitatea noastra, stima de sine si ego-ul nostru ies in evidenta, lasand deoparte gandirea rationala si logica, de aceea  ar fi mai bine sa fim preventivi atunci cand vine vorba de actiunile noastre.

Semnul Scorpion la baza reprezinta extrema, lucruri ascunse, partea intunecata a planetei Marte. Este cel mai intens semn pentru ca te poate face sa treci prin propriul razboi 24 de ore pe zi. Cauta secrete si vrea sa le obtina pentru a-si satisface propria sete de putere. Scorpionul inseamna pasiune si energie si asta s-ar putea trezi unii oameni ca vor cauta acum. Cei mai avantajati de acest tranzit, castiga!

Saturn reprezinta munca grea, influenta karmica a destinului, iar Venus simbolizeaza frumosul, castiguri financiare si trairile sentimentale. Aceste planete se intalnesc in astrologia vedica la acelasi numar de grade chiar pe 30 octombrie in Scorpion, aducand oportunitati, castiguri financiare, dar si rasturanri de situatii pentru nativii care au bine aspectate pe harta lor aceste planete.

In ultimele 7 luni, Saturn si Marte au fost impreuna, aducand destul de multe efecte negative si este posibil sa fi intors viata unor persoane la 180 de grade.

Scorpionul regenereaza, este simbolul pasarii Phoenix si ne arata cum putem merge intr-o extrema de jos, pentru a reusi sa o atingem pe cea de sus.

Anumite aspecte va pot recompensa acum, mai ales pe  cei care au muncit mult in ultima perioada.E un tranzit scurt, dar foarte intens!
 (ps:in memoria sufletelor pierdute la Colectiv, imi inclin capul si le doresc putere celor care acum inca simt durere in suflet)



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Numerele destinului, zodiile si compatibilitatile acestora

NUMERELE DESTINULUI             Numerele transmit energie care se reflecta in tot ce exista in univers. Forta lor se rasfrange si asupra omului , determinandu-i caracterul si destinul sau. Data de nastere a fiecarui om este sub influenta unor numere dominatoare.   Astfel: ·       NUMARUL 1 corespunde zodiei Leu . Oamenii nascuti sub acest numar sunt oameni independenti, dinamici, dornici sa inventeze mereu. Avand multa initiativa   si energie, sunt foarte capabili in actiuni de comert, in constructii si medicina, ca neurologi si chirurgi. Nu le place sa fie criticati, avand o minte agera si cu idei originale. Prin taria lor de caracter, fiind indrazneti, pot acumula bunuri materiale . Compatibilitatea perfecta este cu numerele 2 si 6, 3 si 4. Sunt foarte fericiti alaturi de numerele 5 si 7, si total incompatibili cu numerele 1 si 8. ·       NUMARUL 2 c...

De ce este la moda astrologia?

De ce este la moda astrologia?  Importanta hartii personale astrologice si de ce e bine sa ne cunoastem karma   Exista un fenomen interesant ce se   produce nivel global   care ne aduce din ce in ce mai multe schimbari care ne dau peste cap, iar acestea incep sa vina din ce in ce mai rapid. Abia apucam sa ne bem cafeaua dimineata, conducem rapid, producem bani rapid si ii cheltuim la fel. Oamenii care au inceput sa evolueze, sa se educe si sa ajunga cumva la un statut decent, daca nu ridicat, au inceput sa ajunga in acelasi timp si la o saturatie. Nici banii nu mai sunt cum erau odata si nici valoarea timpului nu mai e aceeasi. Acesta incepe inevitabil sa fie momentul in care se pun intrebari si se cauta ceva nou si in acelasi timp vechi. Cautam niste raspunsuri asemenea unor copii adoptati in propria viata, ajunsi la maturitate, care incercam sa aflam cine ne sunt parintii pentru a ne stabili identitatea, predispozitiile din punct de vedere...

8 legi ale Karmei pe care sa nu le incalci!

Sunt mandra sa afirm ca luna aceasta fac 10 ani   d e cand practic astrologia vedica si  consultatiile personalizate. Au fost cu mult studiu pe harti, o scoala in SUA  si mii de destine schimbate din toate colturile lumii datorita interpretarilor sau previziunilor, ceea ca ma face sa realizez cat de important a fost acest timp pentru cei din jur care au avut incredere si nu i-am dezamagit. In acesti  10 ani si eu am evoluat incredibil, am calatorit, am facut presa si televiziune, am invatat, m-am mutat in Elevtia datorita faptului ca mi-am gasit jumatatea sufletului meu si am o minune de aproape 2 ani de fetita. Multumesc lui Dumnezeu, mi-am atras lucrurile in viata mea cum mi-am dorit si asta vreau sa faceti si voi. Toate acestea acumulate m-au facut acum sa scriu acest articol.  Recunosc ca ideea o datorez subconstientului meu, deoarece cu ea m-am trezit de dimineata in minte, dar sper din suflet sa va ajute sa nu mai faceti greselile pe care 90% din oameni ...

Iti poti schimba destinul cu ajutorul astrogramelor vedice

              De-a lungul vietii lor, oamenii continua sa se gandeasca la destinul lor. Se spune ca ”odata ce un destin a fost hotarat, el nu poate fi schimbat. Multi se intreaba ”Ce este destinul si ce face acesta?”.   Dar lucrul de care oamenii se tem cel mai mult este karma, pentru ca aceasta provoaca destinul. Karma reprezinta ceea ce ti s-a intamplat si se acumuleaza in interiorul tau. Destinul urmeaza karma faptelor tale.  Prin Astrologia vedica puteti accepta destinul si va puteti pregati pentru un nou destin.  Astrologia vedica este stiinta potentialului si a probabilitatilor iar astrograma nasterii este o ”fotografie” a Cerurilor la momentul si in locul nasterii tale. Un astrolog vedic vede cand este posibil sa apara un anumit eveniment si va ofera consiliere, indrumare si o noua perspectiva care va va ajuta sa va transformati viata pentru mai mult succes. Magia Astrologiei vedice...

CE SI CUM ATRAGEM IN VIATA NOASTRA? (campurile energetice)

                Fiecare persoana, fiecare planta, fiecare animal, copac, fiecare lucru fizic emite energie.   Fiecare dintre noi trimitem in afara energie, in toate directiile, din centrul fiintei noastre. Aceasta energie se misca in afara sub forma de unda. ”Energia pleaca din tine, trece prin pereti, peste munti, dincolo de luna, in Eternitate. Ea nu se opreste absolut niciodata.” N. Donald Walsch              Fiecare gand pe care l-ai avut vreodata da culoare acestei energii, da forma acestei energii.                            Daca iti doresti ceva de origine materiala: bani, o locuinta, masina sau orice altceva sau de origine spirituala: liniste, echilibru,fericire, creeaza gandul potrivit care sa iti scoata in cale ceea ce iti doresti, lucreaza prin af...

CHAKRELE – POLII DE ENERGIE si ZODIILE

CHAKRELE – POLII DE ENERGIE si ZODIILE Chakrele sunt polii de energie ce se gasesc in corpul nostru, esentiali armoniei entitatii omenesti si dezvoltarii ei spirituale. Sunt 7 chakre mai importante : 1.      Muladhara, Centru Radacina, situata chiar langa coccis, este chakra predominanta a Capricornului si Varsatorului .   Elementul sau este pamantul, semnul sau este patratul. Este raspunzatoare de reproducere si excretie si il face pe Capricorn sa fie un supravietuitor si un invingator. Cand este in echilibru, Muladhara aduce Varsatorului flexibilitate si controleaza si instinctul matern. 2.      Svadisthana sau chakra agreabila, situata la baza organelor sexuale este centrul de forta al Pestilor si Sagetatorilor. Aceasta chakra este raspunzatoare de caldura sufleteasca a acestor nativi, dar si de inclinatia lor catre aspectele spirituale ale vietii, inclinatia catre erotism si senzualitate. Elementul ei este apa, semnul est...

Evoluam prin schimbari dure, iar inceputul unui nou sens al vietii se produce acum la nivel national si international.

Jupiter retrograd, Marte in Berbec. Ce aduc aceste aspecte pe langa  accidente, explozii, defectiuni ale mecanismelor, lovituri de stat, schimbari mari la scara mondiala? Jupiter(planeta schimbarilor, a evolutiei si a transformarilot de mentalitate) retrograd in perioada 6 februarie- 9 iunie 2017 ( Ceva mergea gresit si stiam si noi asta, dar acum suntem sustinuti sa evoluam prima data din punct de vedere spiritual, moral, empatic. Deci din fiecare lucru TREBUIE sa invatam ceva). Marte a revenit in domiciliu si dupa o lunga absenta, a inceput sa ,,faca curatenie'', schimbari si sa puna la punct lucrurile sub o presiune imensa asupra noastra. Este foarte importanta harta personala pentru a vedea cum reactioneaza fiecare individ in parte. Trebuie totusi sa avem grija, pentru ca este o perioada in care suntem predispusi la catastrofe, evenimente destul de neplacute. Dupa cum am zis inca din august 2016, Jupiter, cea mai mare planeta din sistemul nostru solar, dar si p...

Bolile sufletului - Vindecă-ți harta astrologică – NEIUBIREA – LIPSA IUBIRII

Considerată boala sufletească a vremurilor noastre, lipsa iubirii  nu se vede, dar ea se află la baza multor boli trupești. Suferință tăcută a omului modern, singur, lipsit de afecțiune și mângâieri, neiubirea este ascunsă de către cel care o trăiește. Puțini au curajul să recunoască că sunt sau se simt neiubiți și că au nevoie de afecțiune.  Mai grav este pentru cei aflați în relații și căsătorii nefericite, care prin complacerea în situația respectivă se trezesc cu sufletul pustiit și în pline crize de depresie.  Explicată pe înțelesul tuturor, neiubirea este opusul iubirii cu tot ceea ce înseamnă ea. Este boala sufletului de care suferă în tăcere milioane și milioane de oameni la nivel mondial, în zilele noastre. Semnele care apar ca urmare a neiubirii : 1. Cap - dureri de cap, migrene, griji, depresii, 2. Inimă – palpitații, puls crescut, sufocare, spaime, rezistență scăzută la stres, transpirații, 3. Stomac – greață, senzație de vomă, dureri dese ...

Compatibilitate în cuplu. Cum afli, de la început, dacă relația ta va merge

Compatibilitatea în cuplu a devenit, în ultimii ani, un subiect „fierbinte”. După încasarea unor eșecuri consecutive, mulți dintre noi ajung să conștientizeze importanța ei și să țină cont de ea. Știința ne ajută și de această dată și ne oferă posibilitatea analizării datelor de naștere a celor doi parteneri, compararea caracteristicilor zodiilor și calcularea factorului de compatibilitate în cuplu. Ei bine, află că ceea ce ți s-a întâmplat până acum în relații, nu este nicidecum rodul întâmplării. Așa cum există compatibilitate în cuplu, există o forță în fiecare dintre noi, care acționează dincolo de aspectul fizic, de gradul de educație, vârsta, limbă sau starea materială.  Denumit „magnetismul inimii”, această forță te determină să te simți atras/ ă de un anumit tipar de persoană și de o situație anume. De cele mai multe ori, din păcate, în fața acestor lucruri reacționezi după propriu tipar, mod de gândire, motiv pentru care deznodământul se tot repetă. ...

Bolile sufletului - Vindecă-ți harta astrologică – MINCIUNA- FRICA CONFRUNTĂRII CU ADEVĂRUL

Minciuna și frica confruntării cu adevărul sunt boli ale sufletului cu efecte devastatoare pe termen lung. Azi o minciună, mâine alta și uite așa ajungi să te incurci singur, sa iti creezi blocaje atat mentale cat si in legatura cu cei carora le ascunzi ceva. Câte cazuri de acest fel nu cunoști în rândul apropiaților tăi? Mai grav este că, de multe ori, cel care obișnuiește să mintă ajunge să trăiască  într-un univers paralel, cel construit de propria imaginatie, departe de adevăr și lumea reală. Asta creaza un mare blocaj de la evolutia personala, de la echilibrul mult dorit si de la a obtine de la viata ce are mai frumos de oferit. Pentru ca minciuna este o alegere, una gresita venita din frici, neasumare.  Regăsită pe lista celor 10 păcate religioase, din Biblie, minciuna este în primul rând o slăbiciune sufletească, o fugă de realitate într-un refugiu considerat confortabil.  O definiţie generală asupra minciunii pune accentul pe denaturarea intenţion...